Aspecte din activitatea teatrală a coriştilor plugari din Reşiţa Română

Palatul Cultural – Resita veche

În primăvara acestui an, în cadrul săptămânii francofoniei, prietenii noştri din Caen, Franţa, au prezentat pe scena Palatului Cultural un spectacol de teatru despre „Cimitirul vesel de la Săpânţa”.
Acest spectacol ne-a dus cu gândul la vremurile de odinioară când o parte din reşiţenii plugari înzestraţi cu talent artistic şi interpretativ au pus în scenă sub îndrumarea unor învăţători, diverse piese de teatru.
Facem menţiunea că interesul pentru arta dramatică a reşiţenilor este vechi, încă din deceniul al optulea al secolului al XIX- lea. În această perioadă se evidenţiază învăţătorul Ion Simu care a recrutat dintre plugari şi muncitori, persoane cu aptitudini scenice formând un grup de „diletanţi”.
Activitatea teatrală de amatori din Reşiţa a cunoscut un avânt deosebit datorită a două evenimente:
1. Adunarea generală a Societăţii pentru fond de teatru roman, ţinută în Reşiţa în octombrie 1875;
2. Înfiinţarea în 1886 a trupei de „diletanţi” condusă de Ion Doloreanu.
Cu prilejul adunării generale a Societăţii pentru fond de teatru roman, au fost ţinute un număr de trei conferinţe, după cum urmează:
– „Literatura noastră dramatică”, de I. Vulcan
– „Necesitatea şi datoria de a ne cultiva limba”, de I. Marcu
– „Însemnătatea societăţii noastre” de I. Becineaga.
Piesele de teatru puse în scenă de Ion Doloreanu au fost: „Florin şi Florică”, „Ciurel – Ciurel”, de Vasile Alecsandri, „Rusaliile”, „Vivandiera” şi „Carlanii”, de C. Negruzzi.
Din trupa de diletanţi a lui Doloreanu au făcut parte: Adela Pocrean, Iosif Pocrean, Simion Pateşan, Elisabeta Bîrsanu şi alţii.
Menţionăm faptul că aceşti diletanţi au făcut parte şi din corul plugarilor din Reşiţa Română.
Activitatea diletanţilor de teatru a cunoscut un puternic avânt prin activitatea unchiului meu, învăţătorul Ion Morilă care a asigurat regia unor spectacole printre care amintim: „Sătenii” de Al. Petrin în decembrie 1908, „Trei doctori”, în februarie 1909. Aceste piese au fost găzduite de sala ospătăriei S. Cioran din Reşiţa.
În 18 noiembrie 1909, diletanţii din Reşiţa Română au prezentat plugarilor drama populară „Grănicerul”, de I. Velovan. Iată ce scria ziarul „Tribuna”, din Arad, despre acest formidabil spectacol: „Rolul principal al lui Afilon l-a susţinut D. Ghermeleu, cu un joc natural şi bine studiat, C. Tismănariu în rolul Crăciun şi A. Fărcăşescu, în rolul lui Rusalin, au fost la înălţime. Tot asemenea şi D. Ghe. Dobre jucând pe Sinesie, P. Cărăbaş, pe Petru, fratele lui Afilon, şi Şt. Linba, pe Rista. D-na A. Frăţilă a jucat pe Safta ireproşabil. Jocul şi glasul argintiu al d-şoarei M. Chermeleu, în rolul Semenicii, a fost admirat. Şi în sfârşit, Crina: d-ra I. Diaconovici, Talia: d-ra M. Tămas, Icoanea: D-ra M. Fărcăşescu şi Stana: d-ra A. Mărilă, s-au achitat cu mult efect de rolurile lor şi au fost mult aplaudate”.
În 1910 a fost pusă în scenă piesa „Iancu Jianu căpitan”, de Millo.
Despre intensa activitate teatrală din Reşiţa, Petre Bandu în paginile ziarului „Drapelu” din Lugoj a avut articole elogioase.
Spectacolele erau date şi în localul „Casinei române”.
După un deceniu de stagnare, în 1919, amatorii de teatru din Reşiţa reiau seria de spectacole, jucând piesa „Otrava femeiască”, de N. Ţinţariu, şi „Lăsata secului”, de M. Popescu.
Amintim câteva piese puse în scenă ulterior: „Petru Rareş” (1924), „Iancu Jianu”, de Millo (1931), „O noapte furtunoasă”, de I. L. Caragiale (1933), „Maistorul Căproni” (1934), „Ţăranul” (1936), „Negustorii noştrii”, de Ţinţariu (1937), precum şi piesele, „Se face ziuă”, de Zaharia Bîrsan, şi „Ţiganul recrut”.
După construirea Palatului Cultural (1928-1930), care a fost proiectat de arhitectul Iosif Victor Vlad, profesor universitar la Politehnica din Timişoara, din fondurile strânse de plugarii din Reşiţa Română, activitatea teatrală de amatori s-a intensificat.
În interiorul Palatului Cultural, pe lângă sala de spectacole, cu scenă, balcon, interiorul perimetrului sălii şi spaţiile adiacente, pe părţile laterale ale sălii se aflau birouri, săli de repetiţie şi ateliere.
Pe afişele specolelor, ca de exemplu la cel cu reprezentaţia teatrală „Lipitorile satelor”, de duminică, 15 februarie 1942, era lansată şi invitaţia la „Balul de Zăpostit”, ce urma după reprezentaţia de teatru.
O altă reprezentaţie teatrală, din 2 martie 1942, „Puiul Codrului”, de N.Ţiuţariu, a fost urmată de un concert şi de dans.
După 1942 activitatea teatrală a încetat.
Cele scrise mai sus reprezintă încă o dovadă a valabilităţii motto-lui: „Grija noastră să ne fie/ Munca rodnică şi vie,/Înţelegere între fraţi,/Ani mulţi şi netulburaţi”, al Reuniuni de Cântări, Lectură şi Muzică a Plugarilor din Reşiţa Română.

Prof. dr. Doina Frigură Iliasă
Ing. Ion Frigură Iliasă

Reşiţa – august 2013