Elena Dumitru: „Au fost vremuri minunate, oamenii erau prietenoşi, apropiaţi” (Interviu)

Elena Dumitru

Doamnă Dumitru, la cei 87 de ani pe care i-aţi împlinit anul acesta, sunteţi cel mai vârstnic membru al Asociaţiei Culturale Reşiţa Română. Vă mai amintiţi de perioada în care a fost construit Palatul Cultural?
Cum să nu! Tatăl meu a cărat materiale de construcţie, pentru Palat, cu trăsura cu cai. Era un atelaj cu patru roţi şi cu o ladă pentru transport de materiale, dar aşa îi spuneu toţi gospodarii, trăsură. Toţi plugarii au cărat piatră de la carieră şi nisip din Valea Domanului. Noi, copiii din Reşiţa Română, curioşi, ca toţi copiii, priveam cu interes lucrările de pe şantier. Am văzut cum s-a înălţat cea mai frumoasă clădire din localitate. Părinţii noştri erau foarte mândri de ceea ce fac. Ştiu că, la un moment dat, tata a anunţat că nu mai ajung banii pentru terminarea Palatului şi trebuie să ne împrumutăm de la bancă. Toţi proprietarii de terenuri, plugarii, cum îşi spunea ei, mândri, s-au împrumutat de la bancă pentru ca să termine Palatul.
Aţi participat la inaugurare şi, apoi, la spectacolele de la Palatul Cultural?
Am fost, am fost. Chiar şi nunta mea, în anul 1943, a avut loc la Palatul Cultural. Eu, încă de mică am cântat în Corul Plugarilor. În seara dinaintea nunţii, Corul plugarilor mi-a cântat o serenadă sub ferestre.
Umblaţi îmbrăcaţi în costume populare?
Când cântam în cor şi la festivităţi, întotdeauna eram îmbrăcaţi în costume populare. Erau hainele de sărbătoare. Altfel, nu. În restul timpului eram îmbrăcaţi în haine obişnuite.
Aţi activat mult timp în cor?
Am cântat în cor, până în 1948, mi se pare, când clădirea a fost naţionalizată. În vremurile acelea, în anii ’30 -’40, corul era foarte important. Corurile cântau şi la nunţi şi la botezuri, chiar şi la baluri. Toate balurile se deschideau cu muzică de cor. La Palatul Cultural se organizau multe baluri şi toţi tinerii erau nerăbdători să se mai facă un bal, să meargă la dans.
Ce fel de muzică era la un bal?
În primul rând muzică populară. Din când în când se mai dansau şi valsuri, polci şi tangouri, dar muzica populară era prima. Eu am dansat şi căluşarii, un dans dificil, dar, care mi-a plăcut foarte mult. Balurile începeau seara şi ţineau toată noaptea. Dansam până dimineaţa. Era o mare bucurie.
Dansaţi toată noaptea? Se consuma ceva la bal, mâncare, băutură?
Nu, nu se servea nimic la baluri. Dansam fără să obosim şi noaptea era prea scurtă. E adevărat că, vizavi, era un restaurant, unde bărbaţii mai mergeau să bea câte ceva.
În afară de coruri şi baluri ce alte spectacole se mai organizau?
Aproape întotdeauna când era un spectacol cu muzică de cor, se juca şi câte o piesă de teatru. Actorii erau tot din rândul coriştilor. Au fost nişte vremuri minunate, oamenii erau foarte prietenoşi, foarte apropiaţi. Din păcate totul s-a terminat după venirea comuniştilor. Soţul meu a fost arestat pentru simplul motiv că era avocat. A făcut închisoare un an, casa ne-a fost luată şi a trebuit să plecăm din Reşiţa. După ce a revenit soţul meu de la închisoare am plecat să muncim la Călan, apoi la Doclin. După 9 ani am revenit în oraş şi n-am mai plecat.
Ce speraţi, acum, după ce Palatul Cultural a fost retocedat foştilor proprietari şi urmaşilor? Credeţi că tradiţia corurilor poate fi reînviată?
Nu cred că tinerii de astăzi mai sunt interesaţi de coruri. Totuşi, ar fi frumos, măcar ca exemplu, să se mai organizeze câte ceva, ca pe vremuri. Mă bucur că se organizează acest festival coral, din 21 septembrie. O să vin cu plăcere să văd, să mai aud muzică de cor la Palatul Cultural.

Matei Mircioane

Reşiţa – 27 august 2012