Nicolae Plujar: „Asociaţia Culturală Reşiţa Română a devenit un pilon de bază în activitatea culturală a municipiului Reşiţa”

Nicolae Plujar

Nicolae Plujar s-a născut în data de 30 decembrie, 1958, la Reşiţa, într-o familie cu rădăcini adânci în istoria localităţii. A făcut şcoala generală şi Liceul Industrial la Reşiţa şi a absolvit Institutul de Subingineri din Reşiţa. A lucrat în Combinatul Siderurgic Reşiţa până în anul 1993, când şi-a deschis o afacere în domeniul comerţului. În prezent conduce aceeaşi afacere, având deschise două magazine de îmbrăcăminte în Reşiţa.

Eşti preşedintele Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, la al doilea mandat. Ce fel de activităţi desfăşuraţi în cadrul asociaţiei?
Aş vrea să începem cu momentul inaugurării Palatului Cultural. La primul interviu pe care l-am acordat atunci, am spus că doresc ca Asociaţia Culturală Reşiţa Română să devină un nume cunoscut în activitatea culturală a oraşului, a judeţului şi, dacă se poate, şi pe plan internaţional. Cred că am reuşit să ne ţinem de această promisiune. Am început mai timid, cu spectacole organizate la Palat de 8 Martie, de 1 Iunie, spectacole de toamnă, cu prilejul începerii anului şcolar. Am sprijinit în primul rând tineretul, grupurile de copii, corala de copii „Menestrelul”. Am căutat să organizăm un festival, care să îmbine trecutul cu prezentul. În tradiţia locală, fanfarele şi corurile au avut o importanţă şi o activitate deosebită. Am încercat să facem, şi am şi reuşit acest lucru, un Festival Internaţional de Muzică Corală.
Cine poate face parte din asociaţie?
Din Asociaţia Culturală Reşiţa Română pot face parte urmaşii celor care au contribuit la construirea Palatului Cultural şi au susţinut activităţile culturale în anii ’30 – ’40.
Imediat după ce s-a construit Palatul…
Da, în anii când s-a construit Palatul şi în anii următori. În asociaţie avem în jur de 60 de membri. Avem un Comitet Director compus din 7 membri, cu doi vicepreşedinţi, un secretar şi un casier, toţi aleşi de Adunarea Generală. Vicepreşedinţii sunt Aurică Borobar şi Dana Drăghicescu. Secretar este Octavia Chiţan, casier este Dana Borceanu şi mai avem doi membri, Horaţiu Pop şi Delia Junc. Aceştia fac parte din Comitetul Director, dar în cadrul asociaţiei sunt foarte mulţi membri care participă la desfăşurarea activităţilor ca simpli membri. Nu trebuie să fii neapărat ales ca să desfăşori activităţi. De exemplu, este familia Frigură-Iliasă, familia Enciu, familia Sperlea, familiile Goruian, Corcoaţă,… Sunt mai mulţi care participă activ la organizarea fiecărei manifestări.
Cum dovedeşti că eşti urmaş al celor care au contribuit la edificarea clădirii, la înfiinţarea asociaţiei şi la activităţile de început?
În cadrul asociaţiei avem un secretariat, alcătuit din 3 persoane. Ei sunt seniori, care cunosc familiile de reşiţeni şi care cunosc urmaşii acestora. Orice cerere este verificată şi avizată de acest secretariat. Dar, nu aş vrea să trecem peste această parte de organizare. Tot în această perioadă de la inaugurarea Palatului, din 2010, s-a luat decizia de a se înfiinţa Centrul Cultural al Asociaţiei. Acest Centru Cultural reprezintă deschiderea spre oraş, deschiderea spre nou. Dacă membrii pot să fie doar urmaşii celor care au contribuit la construirea Palatului, din Centrul Cultural poate face parte oricine doreşte să desfăşoare şi desfăşoară, concret, activităţi organizate de asociaţie. Şi aici aş vrea să-i mulţumesc domnului director al Teatrului de Vest şi preşedinte al Centrului Cultural, Nicolae Dumitru Vlădulescu, pentru sprijinul deosebit pe care ni l-a acordat, de la inaugurarea Palatului şi în prezent, în funcţionarea acestui Centru, în toate activităţile pe care le-am desfăşurat. Cu acest Centru Cultural am ajuns să organizăm spectacole în Serbia, la Coştei şi la Vârşeţ, şi la Viena. Deci, prin acest Centru Cultural am reuşit să ne afirmăm şi pe plan internaţional. Eu zic că este un lucru foarte important, dacă ţinem seama că de patru ani, de când s-a dat în folosinţă Palatul Cultural, dintr-o asociaţie anonimă despre care nu ştia nimeni ce este şi ce reprezintă, Asociaţia Culturală Reşiţa Română a devenit un pilon de bază în activitatea culturală a municipiului Reşiţa.
Aşadar, vă ocupaţi în principal de organizarea de spectacole…
Da, în principal, da. Însă avem şi alte feluri de activităţi. Un alt proiect pe care îl are Asociaţia Culturală este ridicarea unui ansamblu monumental omagial, pe locul unde a fost prima şcoală în limba română din Reşiţa, atestată documentar din anul 1776. Iniţial a fost şcoală confesională, pe lângă Biserica Ortodoxă din Reşiţa Română. Este vorba despre şcoala care în ultima parte a existenţei a funcţionat cu denumirea de Şcoala generală nr. 3. Avem deja toate avizele, contractul cu Primăria pentru concesionarea locului, unde va fi ridicat acest ansamblu monumental. Vrem să dezvelim ansamblul monumetal, în această toamnă, în prezenţa a cât mai mulţi foşti profesori şi absolvenţi ai acestei şcoli. Din 1776, până în 1979, când şcoala a fost demolată, multe generaţii de elevi au învăţat acolo.
Mult succes în această acţiune inedită a asociaţiei!
Este inedită şi nu prea. Pentru că noi ne-am ocupat şi de înălţarea a altor monumente. Până în prezent, am contribuit la realizarea bustului de bronz a primului patriarh al României, Miron Cristea, bust amplasat la biserica ortodoxă română din Vârşeţ, a bustului muzicianului Ion Românu, din faţa Palatului Cultural, şi al bustului, tot din bronz, al istoricului Valeriu Leu, care va fi amplasat în curtea Muzeului Banatului Montan din Reşiţa.
Şi Asociaţia Culturală Reşiţa Română, cu Centrul Cultural al asociaţiei sunt implicate şi în organizarea festivalului coral în pragul căruia ne aflăm.
Absolut. Suntem la a treia ediţie a festivalului, organizat în cadrul Zilelor Palatului Cultural. Nu avem doar muzică de cor, avem formaţii de dansuri populare, avem fanfare. De exemplu, anul acesta o să avem trei fanafare, două din Valea Almăjului şi una de pe Valea Timocului de la Maidanpec. Avem formaţii de muzică populară din Maidanpec şi renumitul Ansamblu Semenicul, care este prezent de fiecare dată la închiderea festivalului şi susţine un spectacol de muzică şi dansuri populare.
Multă vreme, în Banat, fanfarele şi corurile au fost la mare cinste. Dar, acum, există public care să aprecieze muzica de fanafară şi muzica de cor?
Publicul vine. La prima ediţie a fost mai puţin. Şi din cauza, poate, a promovării mai slabe pe care am făcut-o, poate din cauză că nu eram destul de cunoscuţi. Totdeauna începutul este mai greu. Deja, la a doua ediţie, oamenii au început să ştie, să ne cunoască, şi să vină în număr mare la spectacole. Acum, trebuie să recunoaşem că muzica corală nu este o muzică îndrăgită de toată lumea. Este o muzică diferită, o muzică mai specială. Nu orice om de pe stradă, adus la un astfel de spectacol este un bun ascultător de muzică de cor. Pentru a îndrăgi muzica de cor este nevoie de o anumită înclinaţie pentru muzică, de cunoştinţe, de o anumită educaţie. Eu consider că trebuie să luptăm să renaştem aceste tradiţii.
Da, este vorba despre tradiţii, dar muzica de cor şi muzica de fanafară au evoluat şi ele.
Aşa este. Există coruri şi fanafare care au în repertoriu muzică veche, tradiţională, foarte frumoasă. Dar sunt multe coruri şi fanfare care abordează genuri muzicale noi, moderne, surprinzătoare. Se cântă muzică de film, jazz, teme simfonice sau teme preluate din muzica pop. E adevărat, noi punem accent pe tradiţii, dar nu ne ferim de nou. Îi invităm pe reşiţeni, şi nu numai pe ei, să vină la festivalul pe care îl organizăm în perioada 19 – 21 septembrie şi îi asigur că vor avea parte de spectacole atractive şi diverse.

A consemnat Matei Mircioane

Reşiţa – august 2014