Prima şcoală romanească în Reşiţa Română 1776-1983

În foaia unică de informare editată şi difuzată în Zilele Palatului Cultural, din 30 septembrie – 2 octombrie 2016, precizam faptul că în viitoarele ediţii vom continua să prezentăm cele mai importante obiective ale Reşiţei Române amplasate pe vechea vatră a satului şi ulterior a municipiului Reşiţa.
În acest număr ne propunem să scriem sdespre „Şcoala Generală de la Vamă” devenită mai târziu „Şcoala Generală Nr. 3”, actualmente demolată. Amplasamentul acestei şcoli a fost la intersecţia străzii Oţelului cu strada Libertăţii.
Şcoala a fost înfiinţată în anul 1776, în luna octombrie, fiind printre primele şcoli româneşti apărute în acea perioadă în Banat. În anul 1778 au existat în Banat 66 şcoli ortodoxe româneşti şi sârbeşti, cu un număr aproximativ de 1200 de elevi. Administraţia bănăţeană din acea vreme a propus ca în locul dascălilor să funcţioneze preoţii pentru a nu cauza cheltuieli în plus. Au fost şi cazuri când puţini dascăli din aceste şcoli primeau o subvenţie foarte mică din partea comunei, a bisericii sau a părinţilor elevilor.
Pentru mulţi dascăli predarea în şcoală era o ocupaţie secundară pe lângă ocupaţia lor principală de meseriaşi, de agricultori, secretari ai comunei, furieri etc.
Primul dască al Şcolii de la Vamă a fost Iovan Petrovici, care era retribuit în anul 1778 cu 20 de florinţi şi 7 metri de cucuruz, conform documentelor vremii. Toamna, învăţătorul mai primea mici conliţele de cereale şi legume de la populaţia de confesiunea respectivă. Amintim de asemenea faptul că populaţia Reşiţei era foarte mică şi, conform unei hărţi turceşti din 1717, avea numai 72 case. Dascălii lucrau, aşadar, în condiţii foarte modeste şi numai pasiunea şi dăruirea lor i-a ajutat să învingă greutăţile.
Structura claselor a fost nult diferită de structura actuală. Astfel, în anul de învăţământ 1816-1817 au existat:
1 clasă a cetitorilor cu 5 elevi
1 clasă a cetitorilor mici cu 10 elevi
1 clasă a începătorilor cu 9 elevi
În concluzie în şcoală existau 3 clase cu 24 de elevi.
Micuţa şcoală era construită din bârne.
Şcoala a funcţionat până aproape de anul 1900 cu un singur învăţător la cele 3 clase. Clădirea şcolii era prevăzută cu o singură sală de clasă.
Noul edificiu al şcolii a fost contruit prin subscrierea de bună-voie a fondurilor de la locuitorii din Reşiţa Română.
Tot prin aceleaşi acte se preciza faptul că şcolile care se vor construi după un plan aprobat de episcopie să nu aibă clase mai mari de 60-80 copii.
Administrarea fondului şcolar se făcea cu mare grijă existând între 1877-1907 la Protopopiatul Reşiţei un registru de venituri şi cheltuieli. Reprezentanţii organelor comunei şi ale parohiei ortodoxe doreau să cunoască atât veniturile câ şi cheltuielile. O parte din venituri proveneau din donaţiile băneşti făcute de părinţii sau de alţi cetăţeni ai localităţii Reşiţa.
În anul 1878 un număr de 12 contribuabili au donat, conform datelor parohiei, suma de 310 florini şi 64 creiţari.
În anul 1880 au fost donaţi 360 florini şi 78 creiţari.
În anul 1882 au fost donaţi 418 florini şi 37 creiţari.
În anul 1889 au fost donaţi 650 florini şi 38 creiţari.
În anul 1903 au fost donaţi 4.834 florini şi 62 creiţari.
În anul 1826 se introduce ca obiect de studiu ortografia şi geografia.
Repartizarea pe clase până în anul 1900 era următoarea:
Clasa I – clasa de cetitori
Clasa a II-a – clasa de silabitori
Clasa a III-a – clasa de începători
Numărul de elevi pe cele 3 clase a fost în anul 1845 de 52 elevi, iar în anul 1856 de 29 elevi etc.
Menţionăm faptul că în anul 1 874 a luat fiinţă în Reşiţa o şcoală superioară de băieţi şi de fete, iar în perioada 1890 – 1913 şcolile de băieţi şi fete au căpătat statut de gimnaziu, dar cu limbă de predare maghiară.


Pentru absolvenţii şcolii primare care nu urmau şcoală civilă exista posibilitatea să se califice la cursurile de ucenicie la locul de muncă. Prin aceeaşi formă se calificau în producţie şi absolvenţii şcolilor civile. Aceştia prin nivelul lor de cunoştinţe au reuşit să se impună în producţie ca maiştri, tehnicieni, şefi de echipă (cadrele medii din uzină).
Micuţa şcoală din bârne cu câteva mici anexe a devenit neîncăpătoare. De mai multă vreme se discuta despre necesitatea construirii unei noi şcoli.
Fără implicarea bisericii ortodoxe şi a comitetului de părinţi nu se putea construi această nouă şcoală în anul 1903.
Pentru construirea unei noi şcoli a fost nevoie de aproximativ 50.000 de bucăţi de cărămidă arsă şi suma de 10.000 coroane.
Şcoala a fost construită după un proiect aprobat de autorităţi şi de Episcopia Caransebeşului.
Pentru execuţie a fost programată o licitaţie publică. Licitaţia a avut loc în data de 21 iunie 1903. Tot în aceeaşi zi a fost încheiat şi procesul verbal de execuţie cu Johann Brodnyanski şi firma sa cea care a câştigat licitaţia. Contractul de execuţie a fost de 9.000 de coroane şi 25 florini.
Construcţia a fost finalizată în acelaşi an. Şcoala a fost mărită cu două săli mari de clasă, locuinţă pentru director compusă din 3 camere, bucătărie, baie şi camera pentru alimente şi o altă sală pentru învăţători, direcţiune şi secretariat.
Construcţia a fost executată pe amplasamentul şcolii din bârne care a fost demolată.
Comitetul parohial şi autorităţile au stabilit că sfinţirea noii şcoli să se facă în 6 decembrie 1903, cu care ocazie să se facă un parastas pentru odihna sufletelor acelor învăţători trecuţi în nefiinţă, care au slujit această şcoală în cei peste 100 de ani. După terminarea parastasului în frunte cu corul plugarilor din Reşiţa Română s-a pornit către noul edificiu-şcoală pentru a se face slujbă de sfinţire de către preotul local Matei Balan. Au fost rostite cu această ocazie mai multe discursuri atât de organele administrative, cât şi de cetăţeni ai Reşiţei.

Doina Frigura iIliasa – Ion Frigura Iliasa

Citind discursurile prezentate cu acestă ocazie constatăm lupta permanentă între autorităţi şi vârfurile ţăranilor din Reşiţa Română pentru şcoală, pentru limba română, chiar şi pentru unire etc.
Iată cât îndemn conţine o frază din aceste discursuri: „Îmbrăţişaţi şcoala dragii mei, iubiţi-o şi jertfiţi pentru dânsa dacă vreţi să vă număraţi între popoarele culte cu care vieţuim împreună”.
După actul de făurire a României Mari, multe şcoli printre care şi Şcoala de la Vamă a devenit şcoală de stat. Au rămas în Reşiţa două şcoli confesionale susţinute de comunitatea germană şi reformată.
În anul 1925 şcoala era frecventată de 225 elevi şi existau 4 cadre didactice, iar în anul 1933 şcoala avea un număr de 303 elevi şi 8 cadre didactice.
În anul 1919 se scoate din programa şcolară limba maghiară, cât şi cărţile necorespunzătoare culturii române. Se introduce materie de studiu legată de cultivarea în rândurile elevilor a bunelor maniere. În anul 1934 prin adresa nr. 1632 Prefectura Judeţului Caraş cumpără cu suma de 761.875 lei un imobil împreună cu terenul aferent. Pe acest teren şi curtea şcolii a fost realizată extinderea şcolii cu 4 săli de clasă în prelungirea celor existente şi o altă sală pentru lucrări practice de tâmplărie şi lăcătuşerie. Se achiziţionează şi bănci lungi pentru 4 elevi cât şi alte materiale didactice auxiliare. Materialele didactice erau ţinute în fiecare clasă într-un dulap.
Biblioteca şcolii cuprindea un număr redus de cărţi care erau păstrate într-un dulap dat în primire unui învăţător.
Până în anul 1959 şcoala de la Vamă (Nr.3) a funcţionat în cele două corpuri de clădiri construite în anii 1903 şi 1938.
În anul 1959 şcoala se extinde cu o construcţie nouă cu etaj cuprinzând 7 săli de clasă şi un laborator, un cabinet de biologie şi grupuri sanitare separate pentru băieţi şi fete. Inspectoratul şcolar în colaborare cu comitetul de părinţi a realizat în anul 1966 extinderea micuţelor săli în care se desfăşurau lucrările de lăcătuşerie şi tâmplărie. Tot în acest an a fost introdusă în şcoală încălzirea cu gaz metan, sala profesorală a fost reamenajată.
S-a amenajat de asemenea camera de locuit pentru învăţător, o sală pentru bibliotecă, un cabinet pentu ştiinţele naturii şi un laborator de fizică-chimie. Aceste amenajări s-au realizat prin redistribuirea spaţiilor existente. Învăţătorul va desfăşura cursurile alternativ, de dimineaţă şi după-masă, începând cu ora 13,00. Se simţea lipsa unei săli de sport.
În anul 1950, şcoala funcţiona cu un număr de 385 de elevi în clase I-VII.
Începând cu anul şcolar 1964-1965 şi Şcoala Generală nr. 3 trece la învăţământul primar de 8 clase având un număr de 853 elevi. Tot în perioada acesta într-o sală de clasă a fost amenajată o cabină specială pentru un aparat de cinema cu bandă îngustă. Cele 26 de clase funcţionau în 13 săli de clasă. Nunărul de elevi s-a păstrat aproape constant.
În anul 1976, la 200 de ani de la înfiinţare, sărbătorirea a avut loc sâmbătă, 23 octombrie 1976. După vizite în şcoală şi ceremonialul pionieresc, desfăşurate între orele 9 şi 12, la Casa de Cultură, de la ora 16, elevii şcolii au susţinut un program artistic. Tot aici a avut loc şi adunarea festivă. În ampla acţiune de sistematizare a vetrei Reşiţei Române, centrul civic al municipiului de azi, printre imobilele cuprinse în acţiunea de demolare a fost şi vechea Şcoală de la Vamă (Nr.3).
A fost necesară demolarea pentru a se realiza, pasajul denivelat peste calea ferată şi râul Bârzava, inclusiv racordul cu arterele carosabile existente în Centru Doman. Demolarea s-a realizat în anul 1983. Cadrele didactice şi elevii au fost mutaţi în altă parte la Şcoala Gimnazială nr. 2. Cu respectul deosebit pe care-l purtăm întemeietorilor sau celor care au trudit cu râvnă în această şcoală sau pentru aceasta, nu le-am prezentat numele sau alte date, deoarece sunt prea mulţi ştiuţi şi neştiuţi. Celor trecuţi în nefiinţă la spunem: „Odihnă veşnică şi fie-le ţărâna uşoară”. Pe fostul amplasament Asociaţia Culturală Reşiţa Română a ridicat un monument în veşnica amintire acestei vechi şcoli de graniţă.

Prof. dr. Doina Frigură Iliasă
Ing. Ion Frigură Iliasă