REŞIŢA ROMÂNĂ – VATRA MUNICIPIULUI REŞIŢA

Familia Frigură

Deoarece mulţi se întreabă de ce se vorbeşte de Reşiţa Română cu diferite ocazii: de ce Asociaţia Culturală Reşiţa Română; de ce Palatul Cultural al reşiţenilor din Reşiţa Română, de ce este Reşiţa Română este vatra municipiului Reşiţa.
Răspunsul la aceste întrebări am încercat să-l dăm în diferite publicaţii sau în „foile unice de informare” ale celor patru ediţii ale Festivalului „Zilele Palatului Cultural” şi vom continua cu diverse ocazii.
Dacă în articolele şi publicaţiile anterioare am prezentat pasiunea şi dragostea „plugarilor” din Reşiţa Română pentru muzică, cânt, lectură, teatru, operetă, uniţi în „Reuniunea de cântări, lectură şi muzică a plugarilor din Reşiţa Română” şi mai apoi „Asociaţia Culturală a plugarilor din Reşiţa Română”, în cele ce urmează vom încerca să răspundem la aceste întrebări.
Tot mai mulţi cercetători au explicat alegerea unor localităţi din ţară şi din lume ca fiind legată de existenţa apei, de peşteri, de văi de refugiu în caz de năvălire, de păduri şi chiar de un câmp fertil. Credem că motivele de securitate au determinat aşezarea satului Reşiţa Română pe valea Domanului, la poalele dealurilor Golului şi Clocoticiului , cu existenţa unei peşteri în apropiere cât şi a mai multor văi de refugiu în caz de năvălire. Micuţul sat de munte era înglobat în cele 8 districte valahe unite în Asociaţia Caraşului. Iniţial populaţia satului era română. Populaţia venită din diferite emigrări în special din Oltenia mehedinţeană în 1746-1820. Această populaţie cunoscută sub numele de bufeni sau frătuţi, nu fraţi cum se considerau băştinaşii s-a integrat foarte rapid în viaţa satului Reşiţa Română. Populaţia din Reşiţa Română, sat liber, se ocupa cu agricultura, albinăritul, păstoritul, creşterea animalelor, etc. Terenurile şi pădurile acestei populaţii s-au păstrat şi se găsesc pe dealurile Golului, faţa Bârzăviţei, Cioara, Arşiţa, Soacea, Ogaşele etc. fără intervenţia împăratului de la Viena sau ale intereselor uzinelor. Stau mărturie cărţile funciare din 1770.
Prima atestare sigură din punct de vedere documentar a Reşiţei Române, creditată de tot mai mulţi cercetători datează din 1673când este menţionată într-un registru de impuneri turcesc (un catastif de biruri). În anul 1780 printr-o dispoziţie a camerei imperiale de la Viena, datată 21 iunie1780 au fost suplimentate suprafeţele de teren preluate de uzină în 1771. Terenurile ţăranilor liberi din Reşiţa Română nu au fost preluate păstrându-se şi astăzi în proprietatea urmaşilor.
Uzina deţinea în acea perioadă o suprafaţă de 223.716 jugăre (1 jugăr egal cu 0,5775 m2) şi 275 klafteri (1 klafter egal cu 0,5279m2) reprezentând păduri, terenuri, arabile, câmpie şi păşune. O parte din aceste terenuri au fost date coloniştilor sub diferite forme.
Locuitorii din Reşiţa Română au vrut şi au fost liberi dezvoltându-se ca sat independent .În anul 1711 Reşiţa Română avea 62 de case şi 250 locuitori şi a fost trecută în circumscripţia Vârşeţului făcând parte din comunele (satele) Caraşului. Această arondare se menţine până în anul 1840. În anul 1859 Reşiţa Română a fost declarată colonie, iar mai târziu localitate urbarială . În anul 1891 Reşiţa Română s-a unit cu Reşiţa Montană (apărută mai târziu) odată cu dezvoltarea uzinei devenind comună rurală.
În anul 1925, în decembrie, se trece din punct de vedere administrativ de la comună rurală la cea de oraş prin decretul regal nr. 2840 din 21 decembrie a aceluiaşi an.
Iată deci o Reşiţa Română dezvoltată independent până în anul 1891.
În vorbirea curentă multă vreme şi în documentele vremii până în anul 1891 se menţionează şi se vorbeşte de cele două Reşiţa, Reşiţa Română şi Reşiţa Montană.
Pe vechea vatră a satului Reşiţa Română, a satului de pe Valea Rece cum i se spunea s-a dezvoltat odată cu urbanizarea înţeleasă ca un complex proces istoric s-au dezvoltat cuptoare de copt pâine, mori de apă ale unor localnici (grupate în comunităţi), mici prăvălii, bufete, bodegi, pieţe în special de animale , spital, ateliere de meşteşugari (potcovari, fierari, lăcătuşi, etc.)
Dar despre cele mai importante obiective ale Reşiţei Române vom scrie în articolele următoare şi anume: Palatul Cultural, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, Şcoala Generală nr. 3, Centrul civic al oraşului, etc. Astfel vom încerca să răspundem la întrebările de mai sus şi să subliniem încă o dată dacă mai este necesar, unde se afla vatra municipiului Reşiţa: aici în Reşiţa Română.

– Va urma –

Prof. dr. Doina Iliasă Frigură
Ing. Ion Iliasă Frigură

Reşiţa – august 2016